Rezervarea unei denumiri la Registrul Comerțului și înregistrarea unei mărci la OSIM sunt două proceduri diferite, cu efecte diferite. Prima face ca numele societății să fie unic în registru. A doua dă dreptul exclusiv de a folosi un nume, un logo sau un slogan pentru anumite produse și servicii. Una nu o înlocuiește pe cealaltă.
Confuzia este frecventă printre fondatorii care își construiesc un brand și cred că, odată înmatriculată societatea, numele le aparține în orice împrejurare. Comparația care urmează se sprijină pe ghidurile publicate de ADISAF, firmă din București care se ocupă atât de înființări de societăți, cât și de înregistrarea mărcilor, și care tratează denumirea, marca și domeniul web drept trei lucruri distincte.
Unde se obține fiecare și ce condiții are
Denumirea firmei se verifică și se rezervă la ONRC. Trebuie să fie unică la nivel național, să nu se confunde cu denumiri deja înregistrate și să conțină forma juridică, de exemplu SRL. Fondatorii pot propune până la trei variante, în ordinea preferinței, iar rezervarea obținută este valabilă o lună, fără posibilitate de prelungire.
Anumite cuvinte sunt condiționate. Termeni precum „național”, „român” sau „institut” cer acordul Secretariatului General al Guvernului, iar „bancă”, „asigurări” ori „leasing” depind de avize ale autorităților de reglementare. Un nume care sună impunător poate, așadar, să complice înmatricularea.
Marca se înregistrează la OSIM. Poate fi un nume, un logo sau un slogan și se înregistrează pe clase de produse și servicii, potrivit clasificării Nisa. Condițiile sunt de altă natură decât la denumire: nu se cere o formă juridică în componența semnului, în schimb un semn pur descriptiv sau generic nu poate fi protejat.
Ce drept dă fiecare
Aici se află miezul comparației. Denumirea rezervată și apoi înregistrată la Registrul Comerțului identifică societatea ca persoană juridică: apare pe facturi, în contracte, în certificatul constatator. Rezervarea ei nu ține însă loc de marcă.
Marca dă titularului dreptul exclusiv de folosire și protecție împotriva copierii, pentru clasele pe care a fost înregistrată. Protecția exclusivă a numelui comercial se obține, prin urmare, la OSIM, nu la registru.
Un exemplu ipotetic arată diferența. Doi asociați înființează o societate cu denumirea aleasă pentru o cafenea și investesc într-o reclamă luminoasă, în ambalaje și în pagini de socializare. Denumirea lor este unică în registrul comerțului, dar unicitatea privește numele societăților, nu semnele sub care se vând produse și servicii. Dacă numele nu a fost înregistrat și ca marcă, cei doi nu au dreptul exclusiv asupra lui, iar simpla rezervare de la înființare nu îi apără. Verificarea se face deci în ambele locuri, înainte de a comanda ambalajele.
Cât durează procedura și cât ține protecția
Rezervarea denumirii este un pas scurt din dosarul de înființare, cu efect limitat în timp: o lună, interval în care fondatorii trebuie să depună cererea de înmatriculare. După înmatriculare, denumirea rămâne a societății cât timp aceasta figurează în registru cu ea.
La marcă, duratele sunt mai mari în ambele sensuri. Procedura la OSIM durează, în lipsa obiecțiilor, de regulă în jur de 6–7 luni. În schimb, protecția se întinde pe zece ani de la data depunerii cererii și poate fi reînnoită de un număr nelimitat de ori, pe perioade de câte zece ani. O marcă reînnoită la timp poate însoți afacerea pe toată durata ei.
Diferența de ritm explică de ce cele două demersuri nu se fac neapărat în aceeași zi, dar se planifică împreună. Un fondator care știe că va folosi numele ca brand pornește cercetarea pentru marcă atunci când alege denumirea, nu după ce afacerea a prins contur și numele a ajuns deja pe toate materialele.
Etapele înregistrării unei mărci
Drumul unei cereri la OSIM are o ordine fixă:
- cercetarea de anterioritate, în care se caută semne identice sau similare fonetic, vizual ori conceptual;
- depunerea cererii, cu indicarea claselor;
- examinarea formală;
- publicarea în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială;
- perioada de opoziție, de două luni;
- examinarea în fond.
Cercetarea de anterioritate este pasul pe care fondatorii grăbiți îl sar. Similaritatea nu înseamnă doar același cuvânt: două semne care se pronunță aproape la fel, arată asemănător sau trimit la aceeași idee pot intra în conflict. A afla acest lucru înainte de depunere înseamnă o schimbare de nume pe hârtie; a-l afla din opoziția unui terț înseamnă luni pierdute și materiale de refăcut.
Două greșeli care apar des la mărci
Una este alegerea unui semn pur descriptiv sau generic. Un cuvânt care doar numește produsul nu poate fi protejat, oricât de bine ar arăta pe o vitrină. Cealaltă este alegerea greșită a claselor Nisa: marca există, dar nu acoperă activitatea reală ori pe cea în care afacerea urmează să se extindă.
ADISAF oferă un exemplu din propria istorie: sloganul său, „Soluții deștepte pentru afaceri profitabile”, este înregistrat ca marcă la OSIM. Cazul arată că nu doar numele se poate proteja, ci și formula prin care o firmă se prezintă. Pentru cei care vor să parcurgă același drum, ADISAF verifică disponibilitatea înainte de depunere, iar demersul este descris pe pagina despre înregistrarea mărcii la OSIM.
Denumire, marcă, domeniu: cum se leagă cele trei
Un brand trăiește în trei locuri care nu comunică între ele. Denumirea stă în registrul comerțului, marca la OSIM, iar domeniul web se obține separat. Disponibilitatea într-unul nu spune nimic despre celelalte două.
Ordinea de lucru firească pentru un fondator este, de aceea, o verificare în paralel: numele dorit este liber ca denumire, nu se lovește de o marcă anterioară și poate fi folosit ca adresă web? Abia după trei răspunsuri favorabile are rost investiția în identitate vizuală.
Pe scurt, denumirea spune cine este societatea, iar marca spune ale cui sunt produsele și serviciile vândute sub un anumit nume. Fondatorii care au nevoie de ambele le obțin pe amândouă, fiecare de la instituția ei și fiecare cu durata ei: o lună pentru rezervare, zece ani, reînnoibili, pentru marcă.
